EDITORIAL

PLANETA PAMANT... LA CONTROL!

 

Pe planeta Pământ s-a decretat stare de urgență. Omenirea este bântuită de molimă, ziua în amiaza mare, iar panica s-a instalat la nivel global. La o primă privire spre Pământ, Dumnezeu vede o lume plină de oameni goi.

Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. Geneza 6:5

 

1. E prea multă sfidare.

Am schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o gamă largă de dumnezei idioți, lipsiți de personalitate și de atribute.

-Vrem un Dumnezeu surd care să nu audă glasul celor pe care-i umilim, năpăstuim, al celor pe care-i exploatăm, al celor pe care îi ucidem cu vorba sau cu fapta. Ne irită ideea că există un Dumnezeu, care aude sângele lui Abel ce strigă din pământ. Nu vrem un Dumnezeu al dreptății, un Dumnezeu care aude strigătul celor nedreptățiți. Nu vrem să fim trași la răspundere.

-Vrem un Dumnezeu orb care să nu vadă corupția morală din inimile noastre, să nu vadă milioanele de trupușoare ale copiilor sfârtecați de forceps, să nu vadă femeile lovite cu bestialitate, copiii abuzați fizic și verbal, bătrânii care mor de foame, războaiele și crimele oribile.

Dar, slavă Domnului că există un Dumnezeu care vede!
Ochii Lui urmăresc pe oameni. El şade pe scaunul de domnie al dreptăţii și risipeşte orice rău cu privirea Lui.

Domnul vede și astăzi că răutatea omului este mare pe Pământ şi că, toate întocmirile gândurilor din inima lui, sunt îndreptate numai spre rău.

Însă, va veni ziua când Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.

-Oamenii vor un Dumnezeu mut. Ideea unui Dumnezeu care cere moralitate ne enervează. Faptul că Dumnezeu are pretenții și că El vorbește ne supără grozav.

Da, El vorbește! De cele mai multe ori vorbește într-un susur blând, dar, uneori, Dumnezeu strigă. Strigă prin evenimente!

Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu:
Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe Pământ. Psalmii 46:10

2. Suntem prea grăbiți.

Și graba noastră este înspre moarte și pierzare veșnică. Suntem într-o goană nebună după nimic. Alergăm după iluzii. Nu avem timp pentru Dumnezeu, nu avem timp pentru familie și copii, și pierdem, rând pe rând, toate acestea. Suntem actori grăbiți într-un scenariu de dramă.

Și, uneori, o boală, un accident, o molimă, un virus, ne opresc din graba noastră pentru a trăi cu adevărat și pentru a descoperi rostul vieții, altfel am fi prea grăbiți să murim.

Uneori Dumnezeu ne pune piedică înainte să cădem în prăpastie ca să ne salveze. Mai bine să cazi cu nasul în țărână, decât să-ți arunci trupul și sufletul în gheenă.

Totul în jurul nostru strigă: Opriți-vă și vedeți ce vrea Dumnezeu de la voi!

Am reușit să călătorim până la marginile pământului, să ajungem pe Marte, dar, spunea pastorul Florin Ianovici, cea mai grea călătorie este cea spre noi înșine, spre inima și conștiința noastră. Acolo avem multe de rezolvat. De acolo l-am scos pe Dumnezeu.

Opriți-vă și vedeți ce mai fac familiile voastre. Spunea atât de frumos polițistul Traian Berbeceanu:

Dacă în perioada asta dai peste un copil în living, joacă-te cu el! Este fii-tu, dar a mai crescut cât timp ai fost la serviciu…

3. E prea multă gălăgie pe Pământ.

E prea multă gălăgie pe Pământ.
E atâta zgomot de arginți, de trădare și de goană după vânt.
E atât de tare, strigătul flămând,
Strigă: răzbunare! Sângele lui Abel din pământ!

E atât de multă gălăgie pe pământ,
Că nu mai auzi glasuri de lumină și de sfânt.
E prea multă zarvă, frământare și avânt,
Într-o lume goală de valori și de cuvânt.

„Tăceţi! Faceți liniște! E atât de multă gălăgie pe pământ, că nu se mai aude nimic din cer.

Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.” Dar n-aţi voit! – Isaia 30:15

Un Cuvant din partea Pastorului

   Marius STROIA

Vă mulțumesc că ați ales să vizitați pagina de internet a Bisericii Creștine Baptiste Nr. 1 Zalău. Indiferent că locuiți, sau ocazional vizitați orașul Zalău, suntem onorați să vă vedem la serviciile Bisericii și ne-ar face plăcere să vă cunoaștem personal.

Biserica Creștină Baptistă Nr. 1 Zalău înțelege că are misiunea să propovăduiască între oameni, prin puterea Duhului Sfânt, Cuvântul curat și viu al lui Dumnezeu, descoperit în Biblie.

Credința noastră fermă este ca fiecare creștin trebuie să fie un martor al învierii lui Isus și un marturisitor al Evangheliei.

Dorim ca prin informațiile și resursele puse la dispoziție să vă motivăm pentru o relație personală cu Domnul nostru Isus Hristos, prin care să descoperiți sensul vieții dumneavoastră, iar veșnicia să devină o realitate.

Domnul să vă binecuvânteze!

 

 

Cuvantul lui Dumnezeu pentru astazi - 23 Martie 2020

 

SCOPUL SUPREM AL RUGĂCIUNII

 „…Să fie asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:29)

     Biblia spune: „pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său…” Când citim versetele precedente din acest capitol (Romani 8), descoperim că Dumnezeu face asta prin rugăciune. Lucrul acesta ar trebui să ne încurajeze să ne rugăm. De multe ori nu ne rugăm deoarece nu credem că se va întâmpla ceva. Dar cu Dumnezeu, ceva se întâmplă întotdeauna! Noi ne întrebăm: „Oare când va lucra?” Ceea ce nu reușim să înțelegem este faptul că El lucrează mereu. Când vorbim despre rugăciune, El fie ne răspunde așa cum am sperat noi, fie ne schimbă inima prin mijlocirea Duhului Sfânt, care va face ca rugăciunea noastră să fie în armonie cu voia Sa. Tu spui: „Dar nu văd că se întâmplă ceva!” Când plantezi o sămânță, nu vii a doua zi așteptând să vezi crenguțe și frunze verzi. Asta înseamnă oare că nimic nu se întâmplă? Nu, ci o grămadă de procese necesare au loc sub pământ, acolo unde tu nu le poți vedea. Să nu facem greșeala de a crede că dacă nu vedem dovada, nimic nu se întâmplă! Doar că încă nu a sosit vremea secerișului. Una din modalitățile prin care Dumnezeu ne face mai asemănători cu Domnul Isus este ajutându-ne să ne rugăm așa cum S-a rugat și Domnul Isus: „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” (Luca 22:42). Asta înseamnă că atunci când rugăciunea ta este după voia Sa, El lucrează deja la răspuns, chiar dacă tu nu vezi lucrul acesta. Iar dacă rugăciunea ta nu este în acord cu voia Sa, El lucrează ca să-ți schimbe cererea, schimbându-te pe tine. Rugăciunile fără răspuns pot fi o binecuvântare la fel de mare, ca și cele care primesc răspuns, atunci când ne împiedică să încălcăm voia lui Dumnezeu. Și care este voia lui Dumnezeu? Să ne facă să semănăm tot mai mult cu Domnul Isus!